De ce bataia nu este rupta din Rai!

stop-1715720_960_720 

Intr-o lume a lui „politically correct”in care cel putin pe partea de educatie inca se oscileaza puternic intre stilul autoritar si cel democratic, in care parintii sunt bulversati de informatii uneori contradictorii, supra-aglomerati de programul zilnic, stresati poate de sarcinile de serviciu si sub presiunea constanta a lui „trebuie”sa fiu cel mai bun sosesc in cabinet parinti preocupati de atitudinea, stilul de atasament si comportamentele copiilor lor. Laudabil si nimic ingrijorator pana aici. Numai ca dupa cateva sedinte in care incercam sa vedem de unde provin comportamentele nedorite (slabe rezultate scolare, comportament opozitionist,  comportament violent cu alti copii, anxietate, lipsa increderii in sine) si sa le inlocuim cu unele functionale, „elefantul roz” din camera se dezvaluie si de cele mai multe ori copilul este cel care spune primul „as vrea sa nu ma mai bata!” urmat aproape invariabil de scuza parintilor „ dar noi nu il batem, ce? O palma la fund e bataie? Ne iesim din pepeni cateodata si il mai ciufulim”. As vrea in cele ce urmeaza sa clarific 3 lucruri: de ce bataia reprezinta incapacitatea adultului de a-si gestiona corespunzator propriile emotii, de ce bataia este considerata abuz si mai ales de ce bataia NU functioneaza.

Am spus ca violenta asupra copilului reprezinta de fapt incapacitatea adultului de a se controla, si mai mult decat atat o slaba cunoastere a sinelui. Din varii motive (note proaste, obraznicie, comportament opozitionist, exces de „nu vreau”, „nu pot”, „ nu fac”) parintele simte ca se infurie. Furia face parte dintre acele emotii primare, encriptate in amigdala noastra, care intuneca ratiunea. Iar atunci un adult care nu este constient de emotiile sale, de impactul lor asupra celor din jur si nu cunoaste modalitati functionale pentru a le gestiona descarca aceasta furie aproape inconstient prin violenta. De fapt in acel moment copilul nu mai este vazut ca acea fiinta iubita al carui comportament nepotrivit poate ar trebui corectat ci se transforma in dusmanul ancestral de temut care trebuie invins prin lupta. Disproportionalitatea de forte nu mai pare atunci decat un avantaj in fata „adversarului”. Practic acesta este motivul pentru care am spus ca folosirea violentei in relatia parinte- copil demonstraza incapacitatea adultului de a se controla si a de a sti cum sa isi gestioneze eficient propriile emotii, fara a fi nevoit sa „intre pe pilot automat”si sa aleaga involuntar dintre cele trei modalitati de raportare la pericol ( inghetare, fuga si lupta) lupta, adica sa isi ventileze propria furie prin violenta.

Ca bataia este un abuz fizic asupra copilului este un termen cu care ne-am obisnuit de cateva generatii. Dar hai sa intelegem ce inseamnna de fapt abuz si daca este vreo diferenta intre abuz si agresiune. In cazul abuzului faptuitotul este cunoscut de catre victima, fiind eventual chiar o persoana de incredere, care ar trebui sa ofere protectie si suport (parinti, rude, frati mai mari, profesori, educatori) in timp ce „agresorul” este o persoana necunoscuta de catre victima. Cu cat persoana este mai cunoscuta si considerata mai de incredere cu atat abuzul este resimtit ca fiind mai puternic. Matricea scurta a abuzului spune ca orice actiune a unei persoane cunoscute care produce in mod intentionat durere fizica, izolare (durere sociala) si frica este considerat un abuz. Iar prin abuzuri repetate asupra copiilor le inoculam acestora tripleta negativa de emotii vina-frica-rusine, care vor completa dictonul „unde da mama creste” cu „unde da mama poate creste- o trauma, o depresie, o dependenta sau orice alta psihopatologie”

Dincolo de aceste efecte pe termen lung spuneam ca bataia nici macar nu functioneaza si as vrea sa explic de ce, sa intelegem practic „circuitul violentei in familie”.

Ca si in cazul violentei de cuplu primul pas il reprezinta asteptarile „romantice” ale celei ce va deveni victima, in acest caz al copilului. El se compara cu alti copii de varsta lui si poate conform varstei vede lucrurile in alb si negru, fara prea multe nuante de gri (toti copiii sunt dusi in parc, toti copiii au jucaria aceea, toti copiii beau/mananca acel lucru,toti copiii sunt iubiti, nici un copil nu este pedepsit/corectat). Copilul percepe aceste diferente, se revolta si dezvolta anumite comportamente pentru a atrage atentia. Parintele vrea sa corecteze copilul , sa il educe, de multe ori poentru confortul propriu al adultului, nu pentru ce sau cum i-ar fi util copilului in viitor. Apare actiunea violenta. Copilul este trist, nefericit, vede si mai accentuat diferentele dintre el si ceilalti copii si cresc incidenta si intensitatea comportamentelor problematice. Adultul atunci corecteaza cu mai multa putere si in plus induce si vinovatia copilului (tu esti de vina ca te bat, daca ai fi cuminte nu s-ar intampla acest lucru). Din frica de a nu mai fi iubit (cu toate ca nici un copil nu ar trebui sa simta niciodata ca nu este iubit si acceptat de propia familie) urmeaza apoi o scurta perioada de „adaptare” copilul raspunzand asa cum isi doreste parintele, iar acesta considera ca metoda de corectie a dat roade. Comportamentele problematice vor izbucni apoi cu mai mare forta, pot aparea simptome somatice (enurezis, encoprezis- copilul face pe el- dureri de cap, stomac, varsaturi, constipatie fara cauza organica)in paralel cu un regres psihic si chiar esec scolar. Parintii devin mai frustrati si isi manifesta deschis furia, in ochii lor copilul nu mai are doar un comportament inadecvat ci devine „rau” intrinsec, violentele continuand. Copilul atunci se distanteaza, se retrage, resimte durere emotionala puternica si poate intra intr-un proces de doliu dupa copilaria pierduta, putand dezvolta chiar psihopatologii ca anxietate sau depresie. In acest mooment relatiile sunt compromise, orice ar face copilul nu va fi vazut ca suficient, iar parintele va deveni tot mai frustrat, furios si violent, si vorbim practic de disfunctionalitati ale sistemului familial la toate nivelurile. In timp adultii care au fost supusi in mod repetitiv abuzurilor in copilarie dezvolta la randul lor patternuri disfunctionale de relationare, de raportare la lume, la viata si la ei insisi, se pot dezvolta in personalitati fara stima de sine, depresive sau dependente si evitante, si la polul opus pot deveni ei insisi agresori, ca unica modalitate invatata de a se raporta la ceilalti.

Asadar bataia nu este rupta din rai, nu are efecte benefice nici pe termen scurt si de a dreptul nocive pe termen lung si este de datoria noastra in calitate de parinti sa descoperim si sa invatam metode functionale de educatie si de corectare a comportamentlor nedorite. Dar despre cum impunem reguli si cum corectam fara sa ranim intr-un articol viitor.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s