Baby blues sau depresie post partum?!?!

Depresia post partum nu este un moft, este o realitate a vietii si din punctul meu de vedere trebuie tratata cu maxima seriozitate deoarece  prin gravitatea ei in unele cazuri poate pune in pericol doua vieti: a mamei si a copilului. Depresia post natala nu apare ca urmare a “ceva” ce prospata mamica face sau nu face, si nu tine cont nici de rasa, etnie, cultura sau patura sociala sau starea economica. Aceasta rezulta dintr-o combinatie de factori fizici si emotionali. Pe de o parte exista componenta hormonala: in urma nasterii nivelurile de hormon iscad rapid in concentratie iar acest lucru duce la anumite schimbari chimice in creier. Avem apoi de a face cu o stare de oboseala permanenta a mamei, insotita de un sentiment de teama ca nu va fi capabila sa se adapteze corespunzator noului statut. Din punctul meu de vedere la crearea acestui sentiment de inadecvare contribuie si societatea care pe de o parte inainte de nastere prezinta viitoarei mamici doar “partea plina a paharului” si povesteste doar despre minunatia de a fi mama, nu si despre greutatile care apar, iar apoi peste tot citesti despre super mame care au niste super copii si sunt tot timpul ca scoase din cutie, iar copii lor sunt perfectiunea si cumintenia intruchipata. Toate acestea creeeaza viitoarei mamici o serie de asteptari nerealiste care in momentul in care dau piept cu realitatea vietii maresc prapastia dintre vis si realitate, cu toate sentimentele ambivalente sau negative existente. Un lucru este cert, schimbarea este foarte mare, viata isi cauta alte coordonate pe care sa se aseze si sa isi gaseasca echilibrul, si chiar daca mai ales primele luni vin la pachet cu un bebe total dependent de tine, cu nopti de nesomn si zile care parca nu au sens cu timpul lucrurile se vor aranja, balanta se va echilibra. Ce este foarte important de stiut de catre tinerele mamici este ca in aceasta perioada fragila sa ceara ajutor si sa accepte ajutorul pe care ceilalti il ofera. Mama, sora, sotul sau o bunica ce se ofera sa stea cu cel mic chiar si pret de o cana cu ceai sau pe durta unui dus revigorant reprezinta un suport psihologic de nepretuit si trebuie privit ca atare, acceptat si cerut. Nici un copil nu are nevoie de o mama eroina care intre doua scutece schimbate da cu aspiratorrul si face de mancare, ci are nevoie sa vada un zambet cald pe fata celei care i-a dat viata.

Toate aceste emotii normale, adaptative, generate de schimbarea majora ce implica aparitia unui copil si de oboseala fizica aferenta poarta denumirea de „baby blues”. Emotiile preponderente sunt de ingrijorare, tristete, usoara apatie, vinovatie generata de credinta ca este incapabila sa aiba grija de noul nascut „asa cum ar trebui”, iar starea generala este destul de schimbatoare. Baby bluesul apare la aproximativ 80% dintre femei, se poate instala imediat dupa nastere sau la cateva zile, iar simptomele dispar de la sine intr-o saptamana sau doua, o data cu o prima acomodare la ce inseamna noul statut, de parinte.

Daca in schimb simptomele nu au o intesitate moderata si nu dispar de la sine in decursul a una sau doua saptamani este foarte probabil sa vorbim despre o depresie post natala. Aceasta afecteaza intre 1 si 2 mame din 10, poate debuta imediat dupa nastere sau oricand in primele 8 saptamani, iar netratata poate dura luni sau chiar ani. Dar prin ce se deosebeste depresia post natala de baby blues. In primul rand prin intensitatea emotiilor resimtite, acestea sunt foarte intense, coplesitoare chiar si pot interfera cu capacitatea femeii de a avea grija de ea sau de familie, inclusiv de copilul nou nascut. Daca in baby blues vorbim despre emotii adaptative, in cazul depresiei posta natale acestea sunt dezadaptative, paralizante. Tristete extrema, extenuare, frica in cel mai pur sens, furie,  mama se simte fara speranta, coplesita, goala, fara sens, starea de ingrijorare este continuata pana la anxietate, apar episoade numeroase de plans, somnolenta accentuata sau din contra incapacitatea de a dormi chiar si atunci cand copilul doarme. Apar probleme cu concentrarea, cu lipsa atentiei la detalii, cu imposibilitatea de a lua chiar si cele mai mici decizii necesare in viata de zi cu zi, pot aparea de asemenea somatizari de tipul durerilor intense si recurente de cap, de muschi sau de stomac, lipsa apetitului sau din contra un apetit mult prea ridicat. Mama care sufera de depresie post partum se indoieste permament de capacitatatea ei de a avea grija de copil, de asemenea nu poate crea legatura emotionala cu acesta, nu se poate atasa de nou nascut iar in cele mai grave cazuri pot aparea ganduri de a-si face rau siesi sau copilului.

Sunt intrebata adeseori de ce unele mame pot avea copii fara sa sufere de depresie si de ce la unele apare si este si destul de grava. Factorii predispozanti sunt multi si foarte diferiti, si conteaza evident si tipul de personalitate al mamei. Dar ca sa incerc sa fac un rezumat, acestia sunt poate cei mai des intalniti factori predispozanti, care pot creste sansele aparitiei unei depresii post natale: existenta unei vulnerabilitati psihologice a mamei (a suferit de o alta depresie post partum la o sarcina anterioara, sau orice alta forma de depresie sau tulburare bipolara in cursul vietii), existenta unei vulnerabilitati familiale (membri ai familiei de origine diagnosticati cu depresie sau alte boli mintale), sentimente ambigue si ambivalente in timpul sarcinii (exista o legatura intre tulburarile pre si post partum)evenimente stresante de viata in timpul sarcinii sau imediat dupa (moarte, doliu, divort, probleme financiare mari, pierderea locuintei), calitatea relatiei cu partenerul de viata (certuri, abuz, violenta, lipsa de suport afectiv, lipsa de ajutor in treburile casnice), calitatea relatiei mamei cu propria sa mama, abuzul sexual sau maltratarea din copilarie suferite eventual de mama, separarea precoce a mamei de bebelus, caracteristicile si temperamentul copilului (daca acesta este agitat, plange frecvent, are un temperament dificil), alcolul sau alte droguri folosite de mama, daca mama se afla la varsta adolescentei cresc sansele sa sufere de depresie post partum, alaptatul poate fi de asemenea un factor predispozant. Am lasat mai la urma in lista cu toate ca il consider la fel de important utilizarea in exces a retelelor sociale: rupta de lume, mama crede ca prin intermediul retelelor de socializare isi pastreaza cumva o viata sociala inca activa, dar de fapt va ajunge sa se compare in permanenta cu ceea ce vede ca fac „prietenii” virtuali, iar din aceasta comparatie va iesi tot timpul in pierdere.

Cum se trateaza depresia post partum? Din pacate pentru multi depresia, in toate formele sale a ramas un “rau misterios”. Frecvent necunoscuta sau ascunsa ea apare inca uneori chiar drept ceva rusinos, sau cel putin  un semn de slabiciune. Si desi anturajul si familia pot contribui la ameliorarea simptomatologiei asa cum spuneam la inceputul interventiei mele depresia post partum nu este un moft, un capriciu al tinerei mame ci este o problema reala cu risc suicidar si pruncucidar destul de mare, astfel incat recomandarea mea este ca in cazul in care se observa o simptomatologie depresiva familia si proaspata mama sa se adreseze unui specialist in probleme de sanatate mintala. Depresia post partum se poate trata cu terapie individuala, iar terapia cognitiv comportamentala este printre variantele recomandate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, alaturi de terapia interpersonala, sau cu medicatie antidepresiva recomandata de un psihiatru sau cu o combinatie a celor doua forme de tratament. Fara ajutor specializat aceasta poate dura luni sau chiar ani, si chiar daca nu intotdeauna pune in pericol viata mamei si a bebelusului cu siguranta le pune ambilor in pericol sanatatea, mamei prin simptomatologia specifica, iar in cazul copilului pot aparea tulburari de somn, de alimentatie si tulburari comportamentale atunci cand creste, ca urmare a deprivarii emotionale.

Ce poate face familia sau anturajul atunci cand observa ca in cazul unei proaspete mamici si-au facut aparitia mai multe simptome care pot indica o depresie post natala? In primul rand sa ii ofere suport emotional, sa fie langa ea, sa o asculte sa stie ca se poate baza pe ei. Vorbim aici in rpimul rand de partener, de tatic, apoi de bunici si de prieteni. Sa ii ofere ajutor la treburile zilnice, sa ii preia o parte din atributii, de la activitati legate de cumparaturi, de curatenie si chiar de ingrijirea si supravegherea copilului, iar daca simptomatologia se agraveaza si persista mai mult de doua saptamani sa o incurajeze si sa o sustina sa caute si sa primeasca ajutor de specialitate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s