Despre bullying , ce este si cum ii putem face fata

Provenit din englezescul “bully”(bataus, huligan), termenul de bullying defineste o actiune intentionata, repetata, bazata pe un dezechilibru de forte care este indreptata spre ranirea fizica sau psihica a unei persoane, pentru a obtine suprematia asupra sa.  Este de fapt o forma de abuz care se poate manifesta fie la nivel fizic: palme, loviri, imbranciri, brutalizari, fie verbal: tipete, critici, jigniri, porecle, sarcasm, zvonuri, amenintari, insulte, minciuni, fie emotional (deopotriva  relational si social) prin intimidare, izolare, manipulare, marginalizare sau excludere, sau virtual (cyberbullyng) prin mesaje suparatoare, imagini denigratoare fie pe tefon sau alte medii de comunicare online, care sunt facute cu aceeeasi intentie de denigrare, excludere, jignire. Cel mai adesea vorbim despre fenomenul de bullying in medii frecventate de copii si adolescenti, si anume la scoala, liceu, pe strada. Printre primele semne pe care un parinte le poate identifica in cazul in care copilul sau se confrunta cu astfel de probleme sunt tristetea accentuata, copilul pare speriat tot timpul, este obosit si nu se poate odihni, are un apetit alimentar in scadere sau chiar nu mai are pofta de mancare , ii scad rezultatele scolare ca urmare a scaderii capacitatii de concentrare iar apoi poate aparea si un dezinteres fata de scoala, apar evitari situationale: de exemplu incepe sa mearga la scoala pe jos cateva statii bune de autobuz pentru a nu se mai intalni in autobuz cu agresorii, diferite somatizari pe care nu le poate explica :dureri frecvente de cap sau de stomac, fara cauza organica.

Cine sunt victimele? De cele mai multe ori victimele sunt copii mai timizi, mai “slabi de inger”, lipsiti de forta, cu slaba incredere in ei, care se supara repede si nu sunt capabili sa se apere singuri. De asemenea dintre tintele potentiale fac parte cei cu situatii financiare sau sociale dificile, cei de etnii diferite, copiii cu defecte fizice vizibile si cei care sufera de diferite boli.

Cine sunt agresorii? Un portret robot al agresorului ar desemna o persoana care cauta sa atraga atentia, sa devina conoscuta sau populara cu orice pret, care se simte importanta atunci cand “supune “ pe cineva mai slab; dar putem vorbi si despre copii care vin la randul lor din familii cu probleme sau dezorganizate, unde au invatat ca violenta este o rezolvare, o modalitate de raspuns; sau despre copii care se tem sa nu devina la randul lor victime si trec de partea agresorilor, care poate vor sa impresioneze liderul grupului, care pot cauta deopotriva putere, atentie, razbunare sau distractie dar in toate formele sufera la randul lor de o slaba incredere in fortele proprii si simt ca se pot impune numai prin forta.

Mai avem in aceasta ecuatie o a treia variabila si anume martorii, cei care asista pasiv la astfel de actiuni. Acestia fie pot incuraja agresorii, si atunci sunt parte activa a interactiunii desi nu sunt ei cei care “dau cu piatra”, fie intervin in apararea victimei, fie nu fac nimic. Chiar si in acest caz de fapt ei incurajeaza agresorul sa continue. De ce aleg unii copii sa nu faca nimic? Pentru ca desi nutresc sentimente de vinovatie si neputinta, si si-ar dori cumva sa ajute victima, teama de a fi asociati cu aceasta si de a-si pierde statutul sau a deveni ei insisi victime ii paralizeaza. Lucru care se intampla si in cazul in care ar raporta incidentul unui adult si ar fi apoi catalogati drept tradatori, informatori sau turnatori. Practic ei sunt prinsi in capcana intre conflictul etic si nesiguranta proprie, lipsa controlului si teama de actiune.

Impactul asupra dezvoltarii unui copil nu este deloc de neglijat. Pe termen scurt se poate manifesta prin semnele expuse anterior: copilul nu mai vrea sa mearga la scoala, este tot timpul timorat, nu se poate exprima liber, se simte neinteles, marginalizat, exclus. Nu isi poate raspunde la intrebarea “cu ce am gresit? “ sau “cu ce sunt eu de vina?” si se retrage, devine din ce in ce mai tacut si mai trist. Daca aceste comportamente se desfasoara pe termen mai lung, iar copilul se simte lipsit de control, de aparare si  nu vede  nici o cale de iesire din situatie, tristetea se poate transforma in depresie, insotita chiar de ganduri suicidale, teama de a mai merge la scoala si a se confrunta cu situatia se poate transforma in abandon scolar, poate dezvolta tulburari de comportament cum ar fi mancatul excesiv, si se poate instala chiar si o fobie sociala pe baza gandului ca “toti oamenii sunt rai, toata lumea incearca sa ma ranesca”.

Efectele atat pe termen scurt cat si pe termen lung pot fi devastatoare pentru victima: cresterea vulnerabilitatii, stima de sine scazuta, depresie, esec si abandon scolar, tulburari de comportament megand pana la ganduri suicidale, anxietate si fobie sociala.

Ca in multiple alte situatii de viata, sfatul princeps pe care l-as da parintilor este sa aiba o buna comunicare cu copilul, sa isi cunoasca foarte bine propriul copil, in termeni de sensibilitate, emotivitate, putere de adaptare si sa isi creada copilul atunci cand acesta le expune o problema. De cele mai multe ori copiii nu vorbesc daca sunt victimele unui astfel de comportament din rusine -le este rusine ca au fost agresati si ca nu se pot apara singuri-, deaorece se tem de razbunare, deoarece nu au incredere in adulti si nu cred ca acestia ii pot ajuta, au fost abuzati – batuti, injurati, umiliti, intimidati, ironizati- de catre adulti –parinti, profesori, familie- si cred ca abuzul este ceva normal sau nu vor sa fie etichetati ca turnatori, tradatori.  Asadar o data cu increderea reciproca parinte copil, prin comunicare deschisa si directa parintele poate in primul rand sa fie informat.  Apoi nu ignorati problemele copilului, nu le diminuati importanta “astea sunt prostii”, si nu adoptati in calitate de adult postura de victima “asta e, nu se poate face nimic”.

Este de asemenea foarte important sa invatam copilul sa discearna singur intre situatiile pe care le poate gestiona si cele in care este nevoie de interventia unui adult. La primele reactii de acest gen, poate este mai indicat ca cel mic sa incerce sa le faca fata singur cu umor, stapanire de sine, detasare de situatie si relaxare, chiar si evitare (sa evite anumiti copii, sa evite un anumit traseu spre scoala daca stie ca este intampinat necorespunzator).A cere imediat ajutorul unui adult poate fi perceput de catre agresor ca semn de slabiciune si comportamentele  pot continua sau pot escalada. Dar copiii trebuie invatati ca atunci cand vorbim de violenta fizica sa se adreseze imediat unui adult. Ca adult trebuie pe de o parte sa invatam copilul sa se poata apara singur, sa facem diferenta intre comportamente de bullying (repetate, intentionate, cu raport de forte disproportionat) si simple conflicte intre copii – pot aparea oricand, nu sunt repetitive si cu intentia vadita de a rani- , iar in cazul conflictelor sa nu incercam sa le rezolvam in locul copilului. De asemenea trebuie folosita cu prudenta medierea facuta direct intre copii, deoarece de cele mai multe ori victima nu se poate sustine si apara in fata agresorului, acesta “citeste” acest lucru, si o data cu disparitia adultului din preajma victima va fi supusa exact temerilor proprii: razbunarea agresorului, incapacitatea adultului de a le rezolva problema, etichetarea ca turnator.

Un copil cu incredere in sine, care a fost invatat ca nimeni nu este perfect, ca fiecare avem calitati si defecte, va putea sa priveasca mai cu detasare o situatie, va avea mai multa stapanire de sine, va sti cum sa isi exprime punctul de vedere si sa spuna “stop”, nu va lua in considerare insultele si jignirile aduse si va deveni inatractiv pentru agresori. Asadar, cresterea increderii in sine a copiilor poate fi de ajutor. La fel cum un grup de suport, de prieteni, sentimentul de apartenenta pot ajuta. Asadar parintii ar trebui sa il ajute si sa ii permita copilului sa isi faca prieteni.

In lupta impotriva acestui fenomen trebuie actionat dupa dictonul “Toti pentru unul, unul pentru toti” si parintii, profesorii si elevii trebuie sa fac front comun. Pentru ca a fi agresat nu este un examen de maturitate, umilinta, sperietura, agresivitatea nu fac parte din normalitate.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s