Detinem atat de multe dar avem avem atat de putin…..

Alergam din ce in ce mai mult prin viata si prin lume cu dorinta fatisa, sau ascunsa, de a aduna si de a  avea cat mai mult. De a avea case, bani, masini, gadgeturi la moda, in speranta ca toate acestea ne vor aduce linistea sufleteasca, si pacea in familie si o multime de prieteni care sa se bucure alaturi de noi. Si asa, ajungem sa detinem din ce in ce mai multe bunuri materiale si sa avem din ce in ce mai putin pentru sufletul nostru.

Avem prea multe haine colorate in dulap, dar cateodata atat de putina culoare in privire.

Avem sute de prieteni virtuali si prea putini pe care ii putem suna in miez de noapte sa ne duca la doctor. Avem case mari astfel incat de multe ori parca traim relatii la distanta cu propria familie. Avem minute nelimitate in retea incat ne sunam copiii sa vina la masa. Avem masini frumoase, noi, luxoase din care rasuna muzica la maxim in locul chicotelilor si rasetelor de prieteni si familie, si in care devine o tragedie daca cel mic rastoarna o inghetata. Copiii nostri au atatea jucarii incat nu mai au rabdarea sa asculte valurile marii. Avem chiar si prea multe oale in bucatarie, dar mese triste, reci si singuratice. Avem cumparaturi de facut, credite de platit, ore nesfarsite la birou, curatenie de facut in casa incat uitam sa mai avem si un zambet pe buze pentru cei care ne iubesc. Fugim prin lume fugind de lume. Avem atat de multe posesiuni care trebuiesc platite, intretinute, spre care nazuim si ni le dorim cu atata ardoare incat nu ne dam seama ca pretul cel mare care trebuie platit este timpul nostru. Timpul pentru o carte, pentru copii, pentru partener, pentru a admira o floare si a te bucura de o ploaie de vara. Dar pasiunile, nu  posesiunile,  hranesc sufletul,  mintea si  inima. Pentru echilibrul acestora avem nevoie de timp, pe care sa ni-l acordam noua si celor dragi.

Dar cand stim sa ne oprim din a acumula, cand ceea ce avem ar trebui sa devina suficient, unde este butonul de Stop pentru cariera, bani si posesiuni materiale, unde este punctul de echilibru? Un lucru este cert, acest punct atat de fin al balantei este unic si individual, dar imi este clar ca detinem mult mai mult material decat am avea nevoie atunci cand spunem din ce in ce mai des “nu am timp”. Nu avem timp sa ne intalnim la o discutie cu prieteni dragi, dar impartasim momente din ce in ce mai intime cu sute de oameni pe retelele de socializare, petrecem atat de mult timp la serviciu incat ni se pare uimitor ca gradanita nu are orar de la 5 dimineata la 8 seara, economisim cu greu bani pentru o vacanta exotica renuntand la activitati cu familia incat ajungem sa plecam in concediu cu niste straini pe care nu ii mai recunoastem.

Putem blama societatea de consum in care traim si care ne arata cate am putea avea, putem da vina pe societatea restrictiva in care au trait parintii nostri si care ni l-au inoculat poate pe “a avea”, putem invinovati televiziunea si media pentru stirile lipsite de esenta care ne arata cat de mult au unii, putem blama pana si aerul, ca e mai curat la munte si la mare, si pentru asta trebuie sa muncim mai mult pentru a putea pleca in vacanta…..dar poate ar fi mai bine sa luam o pauza, sa facem o lista cu toate lucrurile care intr-adevar conteaza pentru fiecare si sa vedem cum le putem imbunatati zi de zi si ora de ora. Sa luam o pauza de la “a acumula” si de la” a aduna”, si de la “a detine”, si de la “a avea”, si sa punem macar putin pe primul loc “a iubi”, “a simti”, “a impartasi”, “a zambi”, “a rade”, “a chiui”, “a dansa in ploaie”, “a manca inghetata in parc”, “a juca sotronul”….. si poate, cu un pic de exercitiu, chinuitor la inceput, reusim sa echilibram balanta lui “a detine” cu “a avea”…. a avea o familie fericita, prieteni buni, timp pentru a citi o carte, pentru a urmari fuga norilor pe cerul primavaratec, pentru a asculta valurile intr-o seara calda de iulie….

Ca de incheiere, sa ne amintim fabula pescarului , reprodusa din 101 povesti vindecatoare pentru adulti, autor George W. Burns:

Un pescar s-a asezat pe marginea aspra a unui perete stancos si a aruncat o undita in apa. S-a sprijinit de trunchiul solid al unui palmier. Frunzele, framatand  sub boarea lina a brizei, intonau un cantec de leagan linistitor. Lumina tarzie a dupa-amiezii dantuia in minuscule oglinjoare aurii pe mare. Pescarul nu trebuia sa se opreasca si sa se gandeasca: “iata paradisul”; din obisnuinta el accepta ca asa erau lucrurile acolo in majoritatea timpului.

In aceasta diminreata, asa ca aproape de fiecare data in zorii zilei, s-a trezit si a cules fructe proaspete de mango din pomul din fata modestului sau camin. S-a dus in jungla sa culeaga nuci de cocos si fructe tropicale. Si a lucrat un timp in gradina in care cultiva cartofi dulci de calitate. A parcurs distanta scurta spre casa atunci cand stomacul i-a spus ca venise ora sa ia pranzul cu familia, caci ceas de mana nu avea. Dupa ce a mancat, s-a intins in hamac pentru obisnuita siesta de dupa amiaza.

Nu avea de ce sa isi faca griji in legatura cu avutia sau copiii lui. Nimeni din sat nu poseda multe bunuri, majoritatea caselor erau mereu deschise pentru oaspeti si nu existau sisteme de alarma. Copii lui mergeau prin imprejurimi in siguranta, iar insula nu fusese vizitata niciodata de un ofiter de politie. Acum, in timp ce soarele cobora calm spre orizont iar briza marii mangaia bland, racorind cu suflu-i revigorant caldura zilei, omul sedea pe peretele stancos cu undita in mana si ochii in zare.

O statiune turistica, atragand multi vizitatori straini si bogati, fusese ridicata recent nu departe de locul lui traditional de pescuit. Un om de afaceri aflat in concediu se plictisise sa nu faca nimic toata ziua, in afara de sa stea la piscina si a inceput sa se agite. A iesit din perimetrul statiunii sa faca o plimbare pe seara de-a lungul tarmului si a intalnit pescarul care sedea pe peretele stancos. Apropiindu-se de el, omul de afaceri a intrebat:

  • Ce faceti acolo?
  • Iaca, doar prind un peste sau doi pentru masa de seara a familiei mele, a venit raspunsul.
  • De ce sa iti limitezi mataluta prada la unul sau doi pesti? L-a intrebat barbatul, care il etichetase deja pe pescar drept lenes. Par sa fie o gramada de pesti in ocean. Daca ai petrece ceva mai mult timp aici ai putea prinde mai multi pesti
  • De ce as vrea ma rog asa ceva? A intrebat mirat pescarul.
  • Pai, a replicat omul de afaceri, surprins de lipsa de logica financiara a pescarului, ai putea sa pastrezi un peste sau doi pentru cina si sa ii vinzi pe ceilalti. Daca economisesti banii, poti cumpara inca o undita si iti poti dubla numarul de pesti prinsi.
  • De ce as face, ma rog, asa ceva?
  • Pai, a raspuns turistul, cu banii pe care-i castigi in plus, ai putea sa iti cumperi o plasa. In felul acesta ai prinde si mai multi pesti si ai castiga si mai multi bani.
  • La ce mi-ar folosi una ca asta? A intrebat umilul pescar, preferand solitudinea locului sau de pescuit fata de interogatoriul unui strain…
  • Atunci , a spus bogatul turist, putin frustrat de naivitatea pescarului in ale afacerilor, ai putea sa cumperi o barca, sa imprumuti poate niste bani, sa cumperi mai multe barci, si incet incet sa pui bazele unei intregi flote de pescuit. Sa iti conduci apoi propria companie, si cu putin noroc sa o listezi la bursa de valori si sa devii un om foarte bogat, eventual sa te muti intr-un oras mare.

Pescarul, om simplu, s-a uitat zeflemitor la barbatul care avea idei atat de ciudate. Apa si uscatul ii ofereau din belsug ce-i trebuia. De ce sa vrea sa ia mai mult decat necesar? De ce sa vrea sa ia gramada de pesti de la familia si prietenii lui pentru a-i vinde inapoi tot lor?

  • Daca imi urmezi sfatul, a continuat turistul, ai putea sa devii bogat si sa ai tot ce vrei.
  • Ce as face cu toti banii daca i-as avea? L-a intrebat pescarul.
  • Ai putea sa faci ce fac eu, a raspuns mandru omul de afaceri. In fiecare an ti-ai putea lua doua saptamani de concediu ca sa faci orice iti pofteste inima. Ei bine ai putea chiar sa vizitezi o insula tropicala, exact cum am facut eu, unde ai putea sa stai pe o stanca si sa pescuiesti in voie.
  • Dar exact asta fac si acum…..spuse incet pescarul mutandu-si atentia de la strainul cel ciudat spre pestele care isi facea simtita prezenta la capatul firului.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s