Tinerete fara batranete si viata fara de moarte…(Mami, dar mi-ai promis……)

Am fost intrebata mai zilele trecute, ce fel de promisiuni nu ar trebui sa isi incalce parintii fata de copiii lor. Cand vine vorba despre promisiuni facute copiilor, primul lucru care imi vine in minte este acela ca promisiunile trebuie respectate, toate, intotdeauna. Poate ii consideram prea mici, prea nestiutori, prea usor de “dus cu zaharelul” si credem ca vor uita si nu se va intampla nimic, dar cum am mai spus-o si cu alte ocazii, cuvintele lasa uneori rani mai adanci decat ne-am astepta. Asa ca propunerea mea este sa nu le facem copiilor promisiuni ferme decat daca suntem convinsi ca le vom putea duce la indeplinire.

Putem de asemenea apela la mici subterfugii de exprimare: “ maine mergem in parc daca nu ploua” este destul de diferit de “iti promit ca maine mergem in parc”. Cu toate ca si prima este tot o promisiune macar ne da asigurarea ca nu va trebui sa mergem la plimbare cu umbrela, si nici sa avem de a face cu binecunoscutul refren “dar mi-ai promis, tu niciodata nu te tii de cuvant” chiar daca afara toarna cu galeata. Asadar as recomanda pe de o parte atentie in exprimare si pe de cealalta parte propria certitudine in calitate de adulti ca vom putea duce la indeplinire promisiunea. De asemenea mai ales in cazul copiilor mici nu sunt recomandate ambiguitatile de tipul “ o sa incerc”, “ vom vedea maine”, “ ma mai gandesc”. Poate va suna cunoscut “mami maine mergem la circ?” , iar mami, in speranta ca pana maine cel mic va uita ii raspunde “ o sa vedem maine”, numai ca atunci cand maine devine azi, iar iesirea la circ nu se intampla cel mic va spune mahnit “ dar mi-ai promis:(”. Pentru ca atata timp cat nu le spui NU copii vor prefera sa creada ca este DA.

Un alt lucru care imi vine in minte cand ma gandesc la promisiuni facute de catre parinti copiilor si neindeplinite este binecunoscutul basm al lui Petre Ispirescu Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Cateva vorbe aruncate de doi parinti disperati catre pruncul lor nenascut inca,  i-au pecetluit acestuia destinul in viata, facandu-l sa plece in cautarea utopiei pe care parintii i-au promis-o. Si din nou gasim in folclorul romanesc insemnate lectii de viata sub forma de povesti, pe care dragi parinti va invit sa le recititi.

Dar sa vedem  ce consecinte poate avea nerespectarea promisiunilor pe termen lung?

 Vreau in primul rand sa subliniez ideea ca orice comportament pentru a avea consecinte durabile trebuie repetat destul de des. Asadar nu vorbim in cele ce urmeaza despre urmarile negative ale unui fapt singular, si anume nici un copil nu va suferi nici un fel de trauma in cazul in care parintii nu si-au putut tine o promisiune! Dar un comportament repetitiv, devenit obicei, de a nu respecta in cea mai mare parte promisiunile facute catre copii poate produce pe termen lung atat schimbari in comportamentul copiilor cat si anumite rani sufletesti.

O prima consecinta care ii afecteaza mai ales pe parinti este pierderea credibilitatii in fata propriilor copii. Din moment ce mama, sau tata, imi tot promite dar nu se tine de cuvant o sa o consider din ce in ce mai mult o persoana pe care nu ma pot baza si o voi credita cu multa indoiala si neincredere. Pentru ca a promite si a nu te tine de cuvant este oarecum similar cu a minti. Iar ca urmare a acestui comportament repetitiv peste ani apar parinti care se plang “fiica mea nu are incredere in mine, nu vrea sa imi povesteasca ce face sau ce a patit…”, sau “fiul meu prefera sa minta, sa ne ascunda adevarul, si nu prea ne putem baza pe cuvantul lui”; si este oarecum normal, deoarece printre lectiile pe care copiii le-au invatat de la parintii lor din copilarie se numara si mintitul, si neasumatul propriilor vorbe si neincrederea in ceilalti oameni.

Din punct de vedere emotional la copiii care se confrunta frecvent cu promisiuni care nu sunt tinute, mai ales de catre parinti, apare un sentiment al devalorizarii si credinta ca “nu sunt suficient de bun si nu merit sa fiu iubit”, pentru ca altfel parintii mei nu m-ar minti. De asemenea in timp apare si o lipsa de incredere in oameni in general, pentru ca daca in cei care iti sunt cei mai apropiati nu poti avea incredere, ce pretentii ai putea avea de la straini!?!?!

Tot cand vine vorba de consecinte pe termen lung mi se pare foarte important mai ales acum intr-o era consumerista prin excelenta faptul ca multe dintre recompensele acordate copiilor, si implicit prromisiunile pe care le fac parintii, se rezuma la lucruri materiale, din ce in ce mai scumpe. Pentru o nota buna sau un premiu obtinut la scoala nu mai promitem unui copil o  iesire in parc, o banala bicicleta, un bilet la circ sau la teatru si o excursie cu colegii. In functie de varsta copilului se vorbeste despre o anumita bicicleta, telefon mobil sau tableta sau schimbarea celor vechi, haine de firma sau vacante in strainatate. Dupa parerea mea un asemenea comportament repetitiv va duce la o mercantilizare excesiva a relatiei parinte-copil, unde totul sau aproape totul se poate rezolva cu bani, iar sentimentele se masoara in numarul de zerouri. Pentru copil acest comportament va induce o lipsa de apreciere a tururor lucrurilor materiale pe care le are, dorindu-si din ce in ce mai mult, fara a avea decat o satisfactie imediata fata de bunurile nou dobandite si apoi pierzand rapid interesul.

Mi-ar placea sa vad mai ales recompense si implicit promisiuni fata de copii constand in timp liber de calitate petrecut impreuna. Sa cheltuim asadar de doua ori mai putini bani si de doua ori mai mult timp cu copiii nostri.

                Se intampla insa si celor mai parolisti parinti sa faca o promisiune si sa nu o poata duce la indeplinire. Ce e de facut? In primul rand sinceritate si transparenta, in al doilea rand un discurs adaptat varstei copilului, pe care acesta sa il poata intelege, si nu in ultimul rand asumarea greselii fara a cauta sa dam vina pe alte persoane, intamplari, trafic sau divinitate, iar daca se poate reprogramarea activitatii. “Dragul meu, imi pare tare rau ca nu am ajuns astazi la timp sa mergem in parcul de distractii asa cum planificasem, dar a fost extrem de important sa termin proiectul pe care il am la serviciu; dar uite daca vrei inca avem timp sa iesim sa mancam o prajitura si sambata daca nu ploua ne trezim de dimineata si ne petrecem toata ziua in parcul de distractii. E ok asa?!?!”

Si poate ca din cand in cand este chiar o lectie de viata pentru micuti sa vada ca nu merg toate ca pe roate si conform unui plan bine determinat, si ca viata poate oferi schimbari neasteptate, care pe moment pot fi insotite de frustrare, frustrare pe care trebuie sa ii invatam sa o stapaneasca.

                Foarte important este de fapt sa tratam copiii asa cum si noua ne-ar placea sa fim tratati, sa ii consideram inca de cand sunt mici niste omuleti de sine statatori cu sentimentele, gandurile si de ce nu grijile lor, si sa ne comportam ca atare, in nici un caz desconsiderandu-i si crezand ca daca sunt copii ne vor ierta si trece cu vederea greselile si nedreptatile.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s