Dialoguri asertive cu Trecutul….

Nu realizez foarte bine cand s-a intamplat, dar cred ca la un moment dat m-am certat cu Trecutul…altfel nu inteleg de ce toate cartile de psihologie si psihoterapie imi spun ca trebuie sa ma impac cu el!

Probabil, candva, intr-un anumit moment de restriste, pe care sincer nu mi-l amintesc, i-am spus “din acest moment suntem certati, si nu mai vreau sa te mai vad niciodata (aici s-a conformat!!!) si nici sa mai aud de tine! (aici s-a razbunat, pentru ca exista o multitudine de situatii si de oameni care imi tot vorbesc despre el). Iar el, Trecutul, cel mai probabil mi-a raspuns “ Razboi vrei, razboi vei avea. Ne certam, asa cum vrei tu, dar voi avea grija ca toate zilele Prezentului si Viitorului tau sa fie tributare acestei rupturi intre noi, si in fiecare dintre ele sa porti dialoguri interioare care incep cu “ce ar fi fost daca…”, “ce bine era daca atunci faceam…”, “ daca as putea schimba Trecutul cu siguranta ca…”. Si tine minte, cei care nu sunt dornici sa-si aminteasca trecutul, sunt condamnati sa il repete!!!”

Cat timp o fi trecut de atunci nu stiu, dar astazi m-am hotarat…: ne impacam! O sa purtam o conversatie ca doi adulti, si ne vom rezolva problemele. Ma voi purta civilizat, nu il voi mai invinovati pentru toate cele intamplate in viata mea, imi voi pastra un ton calm si nici nu ii voi mai pune in carca toate problemele si alegerile mele. Voi purta o discutie, asa cum am invatat eu ca se face, in maniera asertiva, adica tinand cont deopotriva de ceea ce imi doresc si de nevoile partenerului de dialog. Sper doar ca trecutul meu sa fi auzit de asertivitate si sa nu fie razboinic si nepoliticos.

Eu:- Buna ziua, Domnule Trecut, crezi ca ar fi posibil sa stam putin de vorba?

Trecutul:- Ooo…dupa atata timp….nu ma asteptam, ce surpriza! Ia un loc te rog, pe Canapeaua Timpului…Trecut

E:- Multumesc, dar nu cred ca stau mult; sunt asa, in trecere. Vream doar sa avem o discutie scurta, de reconciliere.

T:- Dupa atata vreme, scurta zici?!? Eu te poftesc cu drag, dar nu cred sa rezolvam chiar asa de repede. Si daca tu preferi sa stai in picioare in propria ta viata, te rog.

E:- De fapt, eu nu stiu de la ce ne-am certat, dar as vrea sa-i punem capat.

T:- Cred ca a inceput atunci cand tot ceea ce iti doreai era sa ma schimbi….de parca eram o pijama veche. M-am simtit deopotriva nerespectat si respins, m-a durut. Apoi, cand ai vazut ca acest lucru nu este posibil ai incercat sa ma faci sa ma simt vinovat, punand pe spatele meu toate alegerile tale de viata….de fapt numai pe cele cu care nu te prea mandreai. Cand ai vazut ca partea cu vinovatia nu tine, ai declarat lupta deschisa, blamandu-ma cu voce tare in fata oricui, de parca toate lucrurile rele din viata ta mi se datorau.

E:- Inteleg ce spui, si banuiesc ca nu te-ai simtit prea bine, dar si tu ai avut ceva arme sa iti duci razboiul… cel putin partea cu vinovatia a fost ca un bumerang, toata s-a intors impotriva mea, amarandu-mi multe zile. Cat despre alegerile de viata, tot renegandu-le pe cele Trecute parca ma invarteam intr-un cerc vicios si le faceam din nou si din nou. Vorbele tale ca cei care nu sunt dornici sa isi aminteasca trecutul sunt condamnati sa il repete m-au ajuns ca o vraja… si nu a fost singura, am mai simtit inca una care imi turna otrava in ureche “nu ai nici o sansa sa te schimbi, asa esti tu, asa ai fost construit sa faci greseli dupa greseli”, si oricat as fi incercat, vrajile tale ma tineau pe loc, si ma comportam ca dupa un tipar. Si mai era si partea cu Elefantul Roz….

T:- Cu Elefantul Roz?!?!?

E:- Stii, cand iti spune cineva sa nu te gandesti la un elefant mare si roz si tu fix la asta te gandesti…asa incercam eu sa nu ma gandesc la tine, si nu faceam altceva decat sa ma cufund in ruminatii si contemplatii! Tu erai Elefantul meu roz… dar m-am gandit ca ar fi cazul sa terminam cearta asta absurda….ce asteptari ai de la mine?

T:- Nu foarte mari….doar sa imi dai si mie ceva credit, pana la urma fara mine nu erai ceea ce esti astazi. Merit si eu putin respect pentru asta.

E:- Ai dreptate, dar unele amintiri chiar dor…si mi-e greu sa ma gandesc la ele

T:- Este adevarat, unele pot fi dureroase inca, la fel de dureroase ca certitudinea ca nu le poti schimba. Probabil de asta tot incerci sa fugi de ele. Dar este ceva ce ai putea face.

E:- Ce? Invata-ma.

T:- Poti schimba modul in care te raportezi la ele…poti intelege o data pentru totdeauna ca au fost niste experiente din care la un moment dat ai invatat ceva… priveste-o ca atare. Iar daca raspunsul invatat atunci nu se mai preteaza la viata ta actuala, reinterpreteaza-l in noul context. Cum spun englezii “sometimes we win, sometimes we learn”. Si cel mai probabil, o data cu reinterpretarea evenimentelor mai putin placute vei incepe sa ma accepti si pe mine, si nu o sa ma mai pui la colt.

E:- Adica vrei sa spui ca acum in calitate de Adult pot alege cum sa ma raportez la tine, la propriul meu Trecut?

T:- Exact, ai puterea de a alege. Si in plus de asta, ai puterea, ba chiar obligatia as spune, ca din cand in cand sa vii sa mai stam de vorba, sa mai punem lucrurile la punct, ca doi prieteni buni…dar exact cum iti spuneam, asta ia timp, nu se poate asa pe fuga. E posibil ca de astazi sa nu mai fim certati, dar reconcilierea adevarata, acceptarea, este un proces de durata.

Nici nu mi-am dat seama cand in valtoarea discutie ma asezasem deja pe Canapeaua Timpului….recunosc incepuse sa imi placa conversatia, si in multe aspecte ii dadeam dreptate…

E:-Ai perfecta dreptate, ne vom mai intalni, vom mai depana amintiri mai vechi sau mai noi si le vom atribui impreuna noi sensuri….si vom ramane prieteni….dar stii, nu vreau sa poposesc prea mult pe Canapeaua Timpului Trecut. Si de asemenea nu vreau sa te mai simti respins si nerespectat dar iti spun deschis, rolul tau si al prieteniei noastre este sa punem la radacina Prezentului pamant bun, sa poata rodi!

T:- Atata timp cat imi promiti ca ma mai vizitezi, chiar si scurt, si ca te vei gandi cu drag din cand in cand la mine, iti promit sa te ajut sa iti infloreasca acea floare rara numita Prezent, pe care multi nici nu o remarca, in goana lor dupa Viitor!

Am clipit numai, si a disparut tot…si Canapeaua Timpului, si Trecutul…iar eu stateam cu ochii pironiti la orhideea de un mov intens de pe pervaz….si m-am hotarat sa ii pun niste apa….si parca am simtit ca sufletul mi-e mai usor si ziua mai luminoasa. Sa fi avut dreptate toti autorii pe care ii citesc si sa fie chiar necesara o impacare cu trecutul?

 

 

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s